Inglourious Basterds - see it, or suck my balls

[Marti, 1 sept]
As fi vrut sa scriu chestia asta in weekend. Sau luni. Oricum, cat mai aproape posibil de momentul G.
Cum care momentul G?? Momentul genial in care mi-a bubuit creierul sa ma duc la Inglourious Basterds.
Cum care Inglorious Basterds? Subdezvoltatii dracu...

Dar cum se vede n-am apucat. Asa ca incep azi - marti - de pe Blackberry, din metrou. Se zgaieste o urata in ecran, asa ca o sa dau resume mai pe dupamasa.

[Miercuri, 2 sept]
N-am mai apucat sa dau nici un resume. Busy fuckin day.
Este miercuri deci. Tot in metrou, tot pe Blackberry, dar fara urata. The movie, dupa cum ziceam..

In primul rand, daca nu aveti o afinitate pentru Tarantino, daca n-ati vazut Rezervoir Dogs, Planet Terror si Pulp Fiction, puteti sa stati pe curu vostru acasa. Filmul nu e pentru voi. In cel mai bun caz o sa va placa latura comica a peliculei si o sa iesiti din sala hahaindu-va cu prietenii despre "ce super tare a fost faza cand vorbea Brad Pitt italiana.. Haha, ce caterinca frate!".

Un pic de sinopsis pentru inceput(de parca la Tarantino ar conta asta).
Si ca sa ma exprim pe intelesul 'tutulor', filmul este atunci cand spre finalul celui de-al doilea razboi mondial, o evreica scapata printre degete de nazisti, gaseste o metoda de a se razbuna pe acestia, insa se intersecteaza accidental cu un commando americano-evreiesc care are cam aceleasi planuri.
Daca ati vazut trailerul, probabil o sa va asteptati sa vedeti violenta gratuita si nemotivata cu Brad Pitt in center-stage. Ei bine nu. Shoshana (fata de mai sus..) este centrul universului. Ea ofera motivatia, actiunile ei 'fac sens'(make sense), universul razbunarii ei absoarbe restul galaxiilor. Poetic, ce pula mea..

Ca orice spectacol quentinautic, filmul nu are un fir. Are mai degraba un plan. Sau chiar un cub. Nu te duce din A in B. Ci mai degraba te plaseaza fata in fata cu o fresca imensa si te lasa de capul tau sa o studiezi.
As always, accent pe 5 piese, care formeaza structura de rezistenta.
In ordinea in care imi sclipesc sinapsele, nicidecum in ordinea importantei.. Oricare 4 fara a 5a, n-ar fi de ajuns.

1) Personajele (sau mai degraba arta prezentarii, marketing-ul de pesronaj)
2) Filmul in film (sau episoadele)
3) Dialogurile cvasi-logico-absurde.
4) Muzica
5) Ritmul

Pe langa reteta obisnuita, se mai adauga aici cateva inovatii.

6) Rescrierea istoriei (fiind primul film inspirat din fapte reale..)
7) Problema xenofoba ("the taking of sides", pentru ca am ramas suprins sa vad ca o face fara nici o jena)

Pe rand asadar..

1) Personaje

Eu mereu am rezonat la chestia asta. Imi plac personajele obvious. Obvious prin gesturi, prin vestimentatie, prin replici si de ce nu - prin aparitia numelui pe ecran cu litere de-o schioapa si cu un jingle zornaitor pe fundal. E ca la box. In the left corner, weighing in at 500lbs, the one and only, he singlehandedly killed a lion, his fists are strong as steel, some call him Bud the butcher, the one and only, the chaaaaaamp, Buuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuud Herb..inson! Intelegeti? E cu feeling. E old-school. E parodie de old-school. E multe. Tehnicile sunt pe cat de variate, pe atat de savuroase. Stop cadru + text cu numele 'stamped' pe ecran; newspaper footage; overlay cu o sageata care indica spre personajul respectiv, etc.. Atentia pentru detaliu e alt trademark. Nu exista personaje principale si secundare. Toti trec prin ambele status-uri, pe durata filmului. Toti par sa impinga povestea mai departe, chiar si cu o interventie cat se poate de scurta. Toti par ca vin de undeva, ca au o logica, un rol anume ales.. Scena de debut are 2 protagonisti. Unul pe care iti doresti sa nu-l mai vezi a doua oara. Altul cu o privire calda de care te indragostesti pe loc. Primul va sta scai de tine pe toata durata filmului, iar de al doilea, dupa ce ca scoate circa 20 de cuvinte pe gura, nu vei mai auzi nimic dupa primele 15 minute. Ca asa-i in tenis.. Daca ar fi sa numesc personajul favorit, mi-ar fi imposibil. I-as alege pe toti. Pe Aldo pentru ca este un robot indoctrinat dar plin de sarm, pe Zoller pentru ca este ultima(sau poate prima) bruma de umanitate din Reich, reprezentand viitorul, emotia primei iubiri si remuscarile - concepte Tabu intr-o lume unde cultul personalitatii Fuhrer-ului domina absolut orice; l-as alege pe Landa pentru ca este un tortionar get-begget, cu 10 clase peste eroul dramei lui Pintilie (n.a.: Dupa-amiaza unui tortionar); pe Hugo Stiglitz, macar si pentru scena cu mana bagata in gura victimei pana la cot, pe Donny Donowitz pentru fonetica numelui si pentru ca are o bata de baseball, pe Mike Myers(n-am retinut numele personajului..) pentru ca e al dracu de camuflat si seamana cu vrajitorul din Oz, pe Shoshana pentru ca e sexoasa, are o minte bolnava si se imbraca in rosu.. Deci pe toti.

2) Filmul in film (sau episoadele)
Daca n-ati vazut Rezervoir Dogs, e o ocazie buna sa vedeti un rezumat, in scena de la subsol.
Sunt aproximativ 22.9 minute de incordare, replici, tensiune, rasturnari de situatie, umor, si expectativa, urmate de 0.1 minute de pac-pac in care toata lumea se impusca cu toata lumea.
Pe langa asta.. cred ca e un motiv pentru care cartile au capitole. Un ecran negru din 20 in 20 de minute pe care apare un text cu "Acum despre porci spinosi" iti capteaza si directioneaza atentia intr-un mod in care o scena dinamica n-o poate face. Aseaza oarecum lucrurile.. intr-un film in care este si asa greu sa respiri, pauzele astea de micro-pipi fac ordine si lasa timp de respirat. E foarte placut sa observi cum un regizor nu se concentreaza sa faca un film, ci sa-ti ofere un film.

3) Dialogurile cvasi-logico-absurde.
Imposibil de reprodus.. dar exemplul care mi-a ramas in cap poate fi rezumat printr-o intrebare: "care e diferenta intre evrei, sobolani si veverite?"
E un fel de "I don't dig on swine" din Pulp Fiction.. dar cu tenta politica, rather than gastronomica.

4) Muzica
Ennio Morricone meets David Bowie.. what more can you ask? Muzica leaga totul. Muzica te ajuta sa intelegi imaginea, la fel cu imaginea iti provoaca urechea sa asculte. Conform maestrului Celibidache, "sunetul, care nu este muzica, devine muzica in conditii speciale". Asadar sunetele prind viata si se transforma in muzica, la fel cum o succesiune de imagi devine film. Iti dai seama ca muzica ti-a marcat experienta filmografica, atunci cand iesi din sala fredonand subtire din buze..

5) Ritmul
Adica esenta. Toate elementele de mai sus n-ar fi avut noima daca n-ar fi fost legate intre ele. Iar liantul este ritmul. Cele 2 ore ar fi fost al dracu de plitisitoare (vezi "Public enemies") fara o cadenta de infuzii scurte si la obiect. Un artificiu de montaj, un sunet, o replica, o gluma, o scalpare, o bata de baseball intr-o capatzana plapanda, o deraiere de la firul real al istoriei, etc..
Viata NU bate filmul. Ritmul bate filmul.

6 si 7) se pot trata la comun..
Sincer nu-l credeam in stare pe Quentin de atata anti-americanism. Sure, he's a brilliant director, dar nu-l vedeam atat de subtil in probleme domestice. Si culmea - o face cu de 10 ori mai multa gratie si finete decat alti conationali. Oliver Stone sau fratii Coen de exemplu. For starters, are o viziune cat se poate de liberala. Adevarul nu e nici pe stanga, nici pe dreapta. E fix pe mijloc. Americanii sunt cool, sunt 'southies', sunt inculti dar macar scapa lumea de nazisti. Nazistii sunt versati, educati, fanatici si indoctrinati de cele mai multe oridar au si o latura profund umana (vezi Zoller). Ceea ce insa face filmul sa sparga tiparul, este inversarea de roluri. Premisa istorica - subliniata chiar in vorbele lui Aldo - este clara - nazistii sunt niste tirani, niste ucigasi, niste animale cu piele de om care nu merita nici un pic de mila si trebuie invinsi, iar americanii sunt cavalerii dreptatii. However, discursul american, cu - din nou - Aldo la baza, rastoarna complet pozitiile.

"Members of nationalist socialist party conquered Europe through murder, torture, intimation, and terror. And that's exactly what we're gonna do to them. Now, I don't know about y'all, but I sure as hell didn't come down from the goddamn Smoky Mountains, cross five thousand miles of water, fight my way through half Sicily and then jump out of a fuckin' air-o-plane to teach the Nazis lessons in humanity. Nazi ain't got no humanity. They're the foot soldiers of a Jew-hatin', mass murderin' maniac and they need to be dee-stroyed. That's why every son of a bitch we find wearin' a Nazi uniform, they're gonna die. We will be cruel to the Germans and through our cruelty they will know who we are. They will find the evidence of our cruelty in the disemboweled, dismembered, disfigured bodies their brothers we leave behind us and the Germans will not be able to help themselves from imagining the cruelty their brothers endured at our hands, at our boot heels, and the edge of our knives. And the Germans will be sickened by us, the Germans will talk about us and the Germans will fear us. And when the Germans close their eyes at night and their subconscious tortures them for the evil they've done, it will be with thoughts of us that it tortures them with."

Explicatia e simpla.. o foloseam in spatele blocului acum dooj de ani: "Cine zice, ala e!"

Asadar paradoxul este ca dupa scena asta, accentul cade vertignios pe umanitatea, militaria de cariera, forma (uniforma) cu fond si diplomatia (fie ea si dismulata) germanilor. In tot filmul, nici un soldat german nu comite in mod explicit o crima. Chiar si in prima secventa, presupusii evrei de sub podea, sunt impuscati doar 'metaforic'. Shoshana scapa, iar alte cadavre nu apar.
Pe de cealalta parte, pentru un singur ofiter german, care refuza, din onoare pentru subalterni, sa-si tradeze juramantul, se pregateste un ritual al groazei care dureaza mai bine de 5 minute, culminand cu scalpare. Si vine intrebarea Larry Flint-istica: "What is more obscene? This? Or this?". Si cazurile se repeta all along the watchtower..

Dar spre deosebire de frustrati liber schimbisti' de stanga, gen Michael Moore, aceiasi idee de baza ("americanii sunt defapt macelarii" in varianta necioplita, bruta..) prinde o forma fina, de substrat, nepartinitoare, a carei menire nu este sa instige sau sa directioneze, ci din contra - sa deschida calea unei optiuni.

Et le coup de theatre... well, nu va zic. Se rescrie istoria sa zicem..
Dati si voi 30ron in pula mea, sunati-o pe Mirela, mai ieftin ca o Cola, etc, sloboz. Sa vi se infunde WC-ul cand aveti musafiri daca nu va duceti la filmu asta! It's history and art like you've never seen it.

Cacat, n-am apucat sa scriu nici macar 10% din ce as fi vrut sa scriu..
Film recomandat de Pinky deci. Atat.